Dacă toate regulile stabilite de legislație vor fi respectate primul colet sosit pe teritoriul Republicii Moldova urmează să fie eliberat de vamă fără obligativitatea de achitarea drepturilor de import. Celălalt colet sosit pe teritoriul țării în decurs a 7 zile după parvenirea primului colet, necătînd la faptul că valoarea acestuia poate fi sub 150 EUR va fi supus declarării formale(declarația H6) și achitarea drepturilor de import.
Caracterul ocazional se va monitoriza și aplica indiferent de operatorul poștal cu care a fost încheiat contractul de transport.
La solicitarea scrisă adresată Serviciului Vamal a Republicii Moldova, persoanei fizice poate fi acordat accesul la sistemul vamal ASYCUDA WORLD prin intermediul căruia poate depune personal declarațiile vamale cu setul de date H6 și/sau H1. Urmează de reținut că pentru depunerea declarațiilor vamale electronice persoana fizică trebuie să dețină o semnătură electronică validă pe teritoriul Republicii Moldova.
În cazul în care nu aveți posibilitatea de a depune personal declarația vamală H6, H1 puteți apela la serviciile unui Broker Vamal care va efectua declararea TPI în numele dumneavoastră prin intermediul sistemului vamal ASYCUDA WORLD. Urmează de reținut că acest serviciu nu face parte din serviciul de livrare internațională a bunurilor și urmează să fie contractat și plătit separat.
Începînd cu 01.08.2024 declararea TPI prin intermediul blanchetei DV6 și Chitanței TV14 va fi imposibilă deoarece Ordinul Serviciul Vamal care a instituit procedura dată provizorie era valabil pînă la lansarea procedurii de declarare digitalizate folosind declarațiile H6/H1.
Paperwork is required from the importer to continue with with clearance processing
A DHL representative shall attempt to contact the importer for the required paperwork. Customer should contact DHL Customer Service if not reached by DHL
Destination service area: SHANGHAI - SHANGHAI - CHINA, PEOPLES REPUBLIC
После нажатия кнопки отправить – выходит информация – Спасибо! В ближайшее время брокер отправит вам ответ по указанному вами емайлу либо свяжется с Вами.
Для Вашего удобство вы сможете оплатить налоги онлайн на сайте государственных электронных платежей mpay.gov.md
Vă mulțumim! În viitorul apropiat, un specialist vamal DHL vă va trimite instrucțiuni pe e-mailul specificat sau vă va contacta telefonic.
Pentru comoditatea dvs., puteți plăti taxe online pe site-ul de plăți electronice de stat. mpay.gov.md